Începe proba gratuită

DECRET Nr. 221 din 1 iulie 1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării

Articolul 30

Articolul 30

Art. 30 din DECRET Nr. 221 din 1 iulie 1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării

Procesul verbal de sechestru va cuprinde:

- enunțarea titlului executor în virtutea căruia se face executarea, iar în cazul impozitelor și taxelor a temeiului executării;

- numele și prenumele celui care aplica sechestrul, numărul legitimatiei și calitatea în care lucrează;

- numele, prenumele și domiciliul părților, precum și al altor persoane care au fost de fața la urmărire;

- somația verbală facuta debitorului ca sa plătească și răspunsul lui, dacă a fost de fața;

- datele necesare pentru identificarea și stabilirea obiectelor urmărite, care vor fi astfel determinate încît sa zadarniceasca încercările de sustragere sau substituire;

- eventualele obiecții făcute de persoanele de fața la aplicarea sechestrului;

- arătarea locului, zilei și orei cînd s-a făcut urmărirea.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.