Articolul 11
Art. 11 din DECRET Nr. 221 din 1 iulie 1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării
La cererea organelor care efectuează executarea, pe baza prezentului decret, organizațiile socialiste, precum și persoanele particulare care dețin bunuri supuse urmăririi, ori datorează sume de bani celui urmărit, au obligația sa dea informațiile necesare efectuării executării.
Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatul precedent, constituie contravenție și va fi sancționată prin instrucțiunile ce se vor da de Ministrul Finanțelor și Ministrul Justiției.
Bunuri urmaribile