Articolul 40
Art. 40 din REGULAMENT nr. 11 din 5 iulie 2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României
- Capitolul IV Monitorizarea şi evaluarea performanţei dealerilor primari
- Secţiunea a 3-a Criterii calitative
Evaluarea aspectelor calitative ale activității derulate de dealerii primari se realizează individual pentru fiecare dealer și are la bază următoarele criterii:
a) activitatea derulată pe piața primară și secundară - 5 puncte:
(i) contribuția la derularea în siguranță a operațiunilor pe piața primară și secundară, precum și corelarea opiniilor exprimate cu modalitatea de a acționa în cadrul operațiunilor derulate;
(îi) conformarea cu reglementările legale privind piața primară și secundară a titlurilor de stat;
(iii) conformarea cu standardele de integritate și etica profesională promovate de Asociația "A.C.I. România - Asociația Piețelor Financiare" prin Codul de conduită (ACI Model Code);
(iv) performanța operațională a activității desfășurate pe piața primară și secundară a titlurilor de stat;
b) activitatea de marketing și distribuție a titlurilor de stat - 5 puncte:
(i) emiterea de rapoarte de analiză și cercetare pentru clienți privind piața titlurilor de stat, finanțele publice și situația macroeconomică;
(îi) eforturile depuse pentru lărgirea și diversificarea bazei de clienți ce investesc în titluri de stat românești;
(iii) participarea la acțiuni comune cu Ministerul Finanțelor Publice privind promovarea titlurilor de stat (seminare, conferințe, roadshow-uri etc.).