Articolul 49
Interdicții
Art. 49 din LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice și a gazelor naturale
- Titlul I Energia electrică
- Capitolul IV Energia electrică
(1) Pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție, se interzice persoanelor fizice și juridice:
a) să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuție și/sau fără respectarea condiționărilor/limitărilor prevăzute în acesta;
(la 30-07-2020, Litera a), alineatul (1) din Articolul 49, Capitolul IV, Titlul I a fost modificată de )
b) să efectueze săpături de orice fel sau să înființeze plantații sau vegetație forestieră, în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără acordul operatorului de distribuție;
(la 30-07-2020, Litera b), alineatul (1) din Articolul 49, Capitolul IV, Titlul I a fost modificată de )
c) să depoziteze materiale pe culoarul de trecere și în zonele de protecție și de siguranță ale instalațiilor, fără acordul operatorului de distribuție;
d) să arunce obiecte de orice fel pe rețelele electrice de distribuție sau să intervină în oricare alt mod asupra acestora;
e) să deterioreze construcțiile, îngrădirile sau inscripțiile de identificare și avertizare aferente rețelelor electrice de distribuție;
f) să limiteze sau să îngrădească, prin execuția de împrejmuire, prin construcții ori prin orice alt mod, accesul la instalații al operatorului de distribuție.
(2) În situația în care operatorul de distribuție constată existența unor acțiuni sau fapte de natura celor prevăzute la alin. (1) , acesta este îndreptățit să întreprindă toate măsurile necesare pentru restabilirea situației de fapt inițiale sau pentru corectarea acesteia.
(la 30-07-2020, Articolul 49 din Capitolul IV, Titlul I a fost completat de )