Începe proba gratuită

ORDIN nr. 154 din 22 iunie 2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din ORDIN nr. 154 din 22 iunie 2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor

  1. Anexa

(1) Cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înaintea desfășurării examenului de promovare, prin dispoziție/ordin a/al șefului unității organizatoare sau, după caz, prin act administrativ al conducătorului unității organizatoare, se constituie comisia de examinare și comisia de soluționare a contestațiilor.

(2) Comisia de examinare, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor sunt formate din câte 3 membri, 2 membri din cadrul unității organizatoare și un membru desemnat de sindicatul reprezentativ sau, după caz, un reprezentant al salariaților.

(3) Membrii comisiei de examinare și ai comisiei de soluționare a contestațiilor trebuie să aibă experiența și cunoștințele necesare în domeniul de activitate al postului în care se face promovarea.

(4) Președintele comisiei de examinare, respectiv al comisiei de soluționare a contestațiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.

(5) Fiecare comisie de examinare, respectiv fiecare comisie de soluționare a contestațiilor are un secretar, numit prin actul prevăzut la alin. (1). Secretarul comisiei de examinare poate fi și secretarul comisiei de soluționare a contestațiilor.

(6) Secretariatul comisiei de examinare și secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor se asigură, de regulă, de către o persoană din cadrul compartimentului de resurse umane al unității organizatoare a examenului, aceasta neavând calitatea de membru al comisiei.