Începe proba gratuită

LEGE nr. 78 din 13 iunie 2012 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din LEGE nr. 78 din 13 iunie 2012 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

  1. Anexa

Fiecare dintre părțile contractante poate solicita modificarea prevederilor prezentului tratat printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți contractante pe canale diplomatice. Asemenea modificări se elaborează sub formă de protocoale separate și vor produce efecte în același mod precizat în prezentul tratat.

Prezentul tratat este valabil pe o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare după data primirii ultimei notificări, pe canale diplomatice, din partea oricăreia dintre părțile contractante, prin care se comunică finalizarea procedurilor de ratificare, în conformitate cu legislația internă a fiecărei părți contractante.

Prezentul tratat își încetează efectele la 6 luni de la data la care oricare dintre părțile contractante notifică celeilalte părți, pe canale diplomatice, intenția sa de a denunța prezentul tratat.

Încetarea efectelor prezentului tratat nu afectează eventualele cereri de transferare formulate în cadrul perioadei de valabilitate a prezentului tratat.

Întocmit în dublu exemplar la București la 10 noiembrie 2010, fiecare în limbile română, arabă și engleză, toate exemplarele fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru România, Cătălin Marian Predoiu, ministrul justiției

Pentru Republica Arabă Siriană, Walid Al-Moalem, ministrul de externe

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.