Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 83 din 14 iunie 2012 pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, în temeiul art. 14 alin. (5) din Tratat, România își va declara intenția de a-și asuma aplicarea tuturor dispozițiilor prevăzute de titlurile III și IV din Tratat, începând cu data de 1 ianuarie 2013, cu condiția ca 12 dintre părțile contractante a căror monedă este euro să își fi depus instrumentul de ratificare, sau începând cu prima zi a lunii care urmează depunerii celui de-al doisprezecelea instrument de ratificare de către o parte contractantă a cărei monedă este euro, aplicându-se data care intervine prima.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA
București, 14 iunie 2012.
Nr. 83.