Începe proba gratuită

LEGE nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din LEGE nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.