Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 544 din 23 mai 2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 544 din 23 mai 2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor

În îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Mediului și Pădurilor este autorizat:

a) să desfășoare activități de informare, publicitate și promovare a programelor din domeniile sale de activitate, potrivit legii;

b) să contracteze, în condițiile legii, servicii de specialitate de traduceri, documentare și arhivare de documente;

c) să încheie protocoale de colaborare și schimb de informații cu alte instituții publice și private, cu organizații guvernamentale și neguvernamentale, potrivit competențelor sale;

d) să dea dispoziții obligatorii pentru aplicarea măsurilor dispuse ca urmare a exercitării atribuțiilor sale, potrivit legii;

e) să solicite, în condițiile legii, informațiile și datele necesare realizării atribuțiilor sale;

f) să efectueze acte de control, conform reglementărilor în vigoare și regulamentelor naționale și comunitare în domeniile sale de activitate, încheind în acest sens procese-verbale de control cu valoare de titluri de creanță, ce constituie titluri executorii în condițiile legii, în conformitate cu prevederile ; în exercitarea atribuțiilor de control, reprezentanții mandatați solicită documentele și informațiile necesare, iar entitățile controlate sau inspectate au obligația să le pună la dispoziție în termenul solicitat;

g) să efectueze transport în cont propriu, în condițiile legii;

h) să aplice sancțiuni prevăzute de lege în competența sa, în conformitate cu legislația în vigoare.