Articolul 16
Art. 16 din LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
- Titlul IV Modificarea şi completarea unor legi speciale
din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 62
În termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare.
Contestația se va introduce la instanța de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.
Hotărârea pronunțată asupra contestației va putea fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
Instanța va putea suspenda executarea numai în cazul în care contestatorul nu recunoaște semnătura, înscriindu-se în fals, sau nu recunoaște procura.
În caz de suspendare a executării, creditorul va putea obține măsuri de asigurare."