Începe proba gratuită

ORDIN nr. 148 din 15 mai 2012 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. - 2012

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din ORDIN nr. 148 din 15 mai 2012 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. - 2012

  1. Anexa

Mijloacele de măsurare din categoriile și sortimentele specificate în tabelul prezentat la art. 1 se supun controlului metrologic legal, dacă sunt utilizate în următoarele măsurări de interes public:

a) măsurări efectuate în scopul asigurării eficacității supravegherii fiscale:

- măsurări efectuate de personalul din cadrul instituțiilor publice și organismelor abilitate, pentru stabilirea unor impozite, taxe, amenzi, penalizări sau altor tipuri similare de plăți;

b) măsurări efectuate în scopul asigurării corectitudinii tranzacțiilor comerciale și a protecției consumatorilor:

- măsurări efectuate în transferurile de utilități publice;

- măsurări efectuate în cadrul activităților de comercializare directă a produselor și mărfurilor către populație;

- măsurări de masă în tranzacții comerciale;

- măsurări efectuate în scopul fabricării preambalatelor;

- măsurări efectuate în scopul stabilirii sumelor de plată pentru transportul de persoane și de mărfuri;

- măsurări efectuate în scopul determinării concentrației de zahăr în sucuri și siropuri;

- măsurări efectuate în scopul determinării masei hectolitrice a cerealelor;

- măsurări efectuate în scopul determinării umidității grăunțelor de cereale, semințelor oleaginoase, eșantioanelor de lemn sau de tutun;

- măsurări efectuate în scopul determinării concentrației alcoolice a băuturilor;

- măsurări efectuate în scopul stabilirii sumelor de plată pentru trimiterile poștale;

c) măsurări efectuate în scopul asigurării protecției mediului:

- măsurări efectuate de personalul din cadrul instituțiilor publice și organismelor abilitate, în activități de supraveghere a unor mărimi importante pentru protecția mediului;

- măsurări efectuate de personalul din cadrul instituțiilor publice competente, în activități de constatare a contravențiilor și infracțiunilor la legislația privind protecția mediului;

d) măsurări efectuate în scopul asigurării securității sociale:

- măsurări efectuate de personalul din cadrul instituțiilor publice și organismelor abilitate, în activități de supraveghere a unor mărimi importante pentru protecția muncii;

- măsurări efectuate cu prilejul inspecțiilor tehnice ale autovehiculelor, în scopul certificării stării tehnice a acestora;

- măsurări efectuate de agenții de circulație, în scopul aplicării reglementărilor privind circulația pe drumurile publice;

- măsurări efectuate în scopul asigurării condițiilor de siguranță în transporturile auto, pe calea ferată sau cu metroul;

- măsurări efectuate de personalul din cadrul organismelor abilitate pentru protecția drumurilor publice;

e) măsurări privind sănătatea populației:

- determinarea masei pentru prepararea medicamentelor în farmacii, conform prescripțiilor medicale, și pentru efectuarea analizelor în laboratoare medicale și farmaceutice.