Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 73 din 10 aprilie 2012 pentru modificarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 126/2010
Beneficiarii prevăzuți la art. 2 alin. (1) care îndeplinesc condițiile stabilite la art. 3 din Procedurile specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, pot depune cererea de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentului ordin și sfârșitul anului în care s-au înființat.