Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 58 din 29 martie 2012 privind înfiinţarea Universităţii "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj
(1) Universitatea "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, dispune de patrimoniul propriu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Patrimoniul universității constă din patrimoniul inițial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile și imobile și din creanțe.
(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea privată a Universității "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, de care dispune în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universității, contravaloarea lor revine universității.
(3) În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universității "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, înființată prin prezenta lege, revine fondatorilor.