Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 160 din 15 martie 2012 privind sancţionarea Societăţii de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE - S.A. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii
(1) Societății prevăzute la art. 1, precum și dezmembrămintelor acesteia li se interzic temporar desfășurarea activității de asigurare și/sau de reasigurare, respectiv subscrierea de noi riscuri și încasarea de prime aferente acestora, până la data aprobării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a directorului general adjunct, a conducătorului activității juridice și a conducătorului activității economico-financiare.
(2) Societatea de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE - S.A. își va îndeplini obligațiile față de persoanele asigurate, beneficiare sau păgubite, asumate înainte de publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin contractele de asigurare, în conformitate cu prevederile legale, precum și față de salariați și pe cele rezultate din executarea contractelor de orice natură încheiate cu orice persoană fizică ori juridică.
(3) În perioada interzicerii temporare a activității de asigurare și/sau de reasigurare, Societatea de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE - S.A. are obligația de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor rapoartele, raportările, analizele, documentele și informațiile la termenele și în forma prevăzute de legislația în vigoare.
(4) În termen de 3 zile de la data comunicării prezentei decizii, Societatea de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE - S.A. are obligația notificării tuturor intermediarilor în asigurări cu care colaborează cu privire la interzicerea temporară a desfășurării activității de asigurare și la faptul că aceștia nu mai pot subscrie riscuri noi în numele și pe seama Societății de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE - S.A. și nu mai pot încasa primele de asigurare aferente acestora. Intermediarii în asigurări pot încasa prime de asigurare aferente contractelor de asigurare încheiate anterior publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Nerespectarea și/sau neîndeplinirea în mod corespunzător a dispozițiilor prezentei decizii atrag/atrage răspunderea civilă, penală sau contravențională a persoanelor vinovate pentru prejudiciile cauzate intereselor legitime și drepturilor asiguraților și ale oricăror persoane prejudiciate, potrivit legii.