Articolul 34
Art. 34 din LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)
- Capitolul V Reguli privind prelucrarea datelor în cadrul cooperării cu Europol
(1) Autoritățile publice române răspund, în condițiile legii, pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea de date eronate provenind din fișierele Europol sau prin utilizarea de date care au fost stocate ori prelucrate în fișierele Europol cu nerespectarea dispozițiilor Deciziei Europol.
(2) Autoritățile publice române solicită autorităților celorlalte state membre sau Europol, în condițiile art. 52 alin. (2) din Decizia Europol, rambursarea sumelor plătite pentru repararea prejudiciului prevăzut la alin. (1).
(3) Autoritățile române competente rambursează din bugetul propriu, în condițiile art. 52 alin. (2) din Decizia Europol, sumele de bani plătite de autoritățile celorlalte state membre pentru repararea unui prejudiciu.
(4) Litigiile cu privire la solicitările prevăzute la alin. (2) și (3) se soluționează în cadrul Consiliului de administrație al Europol, potrivit art. 52 alin. (3) din Decizia Europol.