Începe proba gratuită

LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)

  1. Capitolul II Asistenţa Europol cu privire la anchetele penale
  2. Secţiunea 1 Echipe comune de anchetă

(1) Autoritățile judiciare care constituie echipe comune de anchetă în condițiile privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma analizei proprii sau la solicitarea Europol, propun autorităților celorlalte state participante ca în componența echipelor respective să fie inclus și personal Europol, în măsura în care obiectul anchetelor privește infracțiuni de competența Europol.

(2) Autoritățile judiciare prevăzute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de participare în cadrul echipelor comune de anchetă, prin intermediul Unității Naționale Europol, numai după obținerea acordului autorităților celorlalte state participante.

(3) Modalitățile administrative de participare a personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României se stabilesc potrivit dispozițiilor art. 6 din Decizia Europol.

(4) Personalul Europol participă în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României în calitate de membri detașați.

(5) La solicitarea Europol, autoritățile publice române își exprimă acordul cu privire la includerea informațiilor furnizate de acestea echipei comune de anchetă într-un sistem de prelucrare a informațiilor de la nivelul Europol.

(6) Prejudiciul cauzat de personalul Europol pe timpul participării în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României se repară în aceleași condiții ca și prejudiciul cauzat de membrii români ai echipei comune de anchetă.

(7) Autoritățile publice române, după informarea Unității Naționale Europol, solicită Europol rambursarea integrală a contravalorii sumelor de bani plătite de către acestea victimelor sau persoanelor îndreptățite să le primească în numele acestora pentru repararea prejudiciului prevăzut la alin. (6), cu excepția cazului în care prin dispoziții convenite între statul român și Europol se stabilește altfel.

(8) Litigiile cu privire la solicitările prevăzute la alin. (7) se soluționează în cadrul Consiliului de administrație al Europol, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (2) ultima teză din Decizia Europol.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.