Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)
- Capitolul IV Schimbul de informaţii cu Europol
- Secţiunea a 2-a Fişierele de lucru pentru analiză constituite la nivelul Europol
(1) La cererea Europol sau din proprie inițiativă, Unitatea Națională Europol comunică Europol toate informațiile necesare în cadrul unui anumit fișier de lucru pentru analiză, constituit potrivit art. 14-16 din Decizia Europol. Prevederile art. 6 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(2) În temeiul alin. (1) se comunică numai acele informații care pot fi utilizate, în condițiile legii, de către autoritățile române competente în scopul prevenirii, descoperirii sau cercetării infracțiunilor.
(3) Autoritățile române competente prevăzute în anexă pot comunica direct Europol informații în condițiile alin. (1) și (2), cu informarea prealabilă a Unității Naționale Europol, în cazurile în care Europol solicită transmiterea acestora fără întârziere ori atunci când autoritatea română competentă în cauză stabilește că transmiterea fără întârziere este esențială pentru realizarea activităților în cadrul fișierului de lucru pentru analiză.
(4) Autoritățile române competente care au comunicat Europol informații în condițiile alin. (1)-(3) decid cu privire la condițiile de utilizare a informațiilor respective atunci când această utilizare presupune dezvăluirea către terți.
(5) Ofițerii de legătură la Europol și personalul din cadrul Unității Naționale Europol desemnat prin dispoziția inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române au dreptul de a consulta sistemul de index creat de Europol pentru datele stocate în fișierele de lucru pentru analiză potrivit art. 15 din Decizia Europol.