Începe proba gratuită

DECRET nr. 210 din 14 iunie 1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase

Articolul 44

Articolul 44

Art. 44 din DECRET nr. 210 din 14 iunie 1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase

  1. Capitolul VIII Dispoziţii sancţionatorii şi finale

Cei care, după expirarea termenelor legale, dar înainte de a se fi început urmărirea penală contra lor, își vor îndeplini obligațiile de predare, cedare sau declarare a mijloacelor de plată străine ori a metalelor prețioase pe care le au sau de care dispun, vor primi contravaloarea acestora potrivit dispozițiilor art. 13, fiind apărați de răspundere penală.

Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatul precedent este îngăduită la orice unitate autorizată de pe întreg teritoriul țării, indiferent de domiciliul persoanei care își îndeplinește obligația.

Este interzisă orice cercetare a provenienței mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase vîndute sau cedate.

Este, de asemenea, interzisă identificarea persoanelor care predau, în condițiile prezentului articol, mijloacele de plată străină sau metale prețioase.

Celor care vor cere în mod expres li se vor elibera dovezi nominale de predare.

Dispozițiile art. 19 lit. d sînt aplicabile.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.