Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 107 din 28 februarie 2012 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Companiei Naţionale a Huilei - S.A. Petroşani, pentru anul 2012

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 107 din 28 februarie 2012 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Companiei Naţionale a Huilei - S.A. Petroşani, pentru anul 2012

(1) Ajutorul de stat în sumă totală de 213.085 mii lei pentru anul 2012 se acordă potrivit dispozițiilor Deciziei 2010/787/UE a Consiliului, fiind suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

(2) Pentru produsul huilă energetică livrat de unitățile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 158.379 mii lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producției curente, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) Pentru unitățile intrate în proces de închidere definitivă, în anul 2012 se acordă ajutor de stat pentru suportarea costurilor excepționale în sumă de 54.706 mii lei, costuri care nu sunt legate de producția curentă.

(4) Justificarea costurilor excepționale se face în baza unui decont justificativ al cărui model se aprobă prin ordin al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri, cu avizul ministrului finanțelor publice.