Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 120 din 1 februarie 2012 privind procedura comună de avizare a structurilor şi personalului care gestionează asistenţa financiară nerambursabilă comunitară, conform art. 4 alin. (7) lit. c) şi d) din Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare
(1) Ministerul Afacerilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice, după caz, poate retrage avizul favorabil acordat în următoarele cazuri:
a) în cazul în care instituțiile publice al căror personal beneficiază de majorări salariale nu comunică Ministerului Finanțelor Publice sau Ministerului Afacerilor Europene, după caz, orice modificare de personal, structură, organizare și/sau funcționare, intervenită după obținerea avizului, împreună cu documentele constatatoare, conform prevederilor , cu modificările și completările ulterioare;
b) în cazul în care Ministerul Afacerilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice constată încălcări ale criteriilor prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare.
(2) În cazul în care încălcările prevăzute la alin. (1) se constată de către unul dintre ministerele avizatoare, acesta are obligația să înștiințeze și celălalt minister.
(3) După remedierea problemelor constatate și care au stat la baza retragerii avizului favorabil, eliberarea unui nou aviz se va face la cerere, potrivit acelorași reguli generale.