Articolul 6
Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 1 din 25 ianuarie 2012 privind propunerea de aprobare a Statutului şi Organigramei Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private
- Anexa 1
- Capitolul II Statutul juridic şi scopul Fondului de garantare
(1) Scopul Fondului de garantare este acela de a garanta drepturile participanților și ale beneficiarilor, după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii private, reglementat și supravegheat de către Comisie, potrivit condițiilor și în limitele stabilite în .
(2) Fondul de garantare compensează pierderile participanților și/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuțiilor, cât și după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligațiile asumate și asigură plata drepturilor participanților ori ale beneficiarilor la fondurile de pensii private, în cazul imposibilității asigurării lor de către administratorii sau furnizorii de pensii private, după caz.
(3) Fondul de garantare este organizat astfel încât constituirea, evidența și utilizarea resurselor pentru plata compensației către participanții fondurilor de pensii facultative să se facă în mod distinct față de constituirea, evidența și utilizarea resurselor pentru plata compensației către participanții fondurilor de pensii administrate privat, respectiv pentru perioada de acumulare a contribuțiilor și perioada de plată a pensiilor, iar resursele pentru plata compensației se gestionează distinct de resursele pentru acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare a Fondului de garantare.