Articolul 6

a) persoana va fi considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă aflată la dispoziția sa. O locuință se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice sau dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă;

b) dacă aceasta deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate. Astfel, se acordă atenție familiei sale (soț/soție, copil/copii, persoane aflate în întreținerea persoanei fizice și care sosesc în România împreună cu aceasta), relațiilor sale economice (angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România), relațiilor sale sociale (membru într-o organizație caritabilă, religioasă, participări la activități culturale sau de altă natură). Dacă o persoană fizică ce deține o locuință într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri încheiate cu România și deține, în proprietate sau închiriată, și o locuință în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuință în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit și unde se află familia sa și toate proprietățile sale, poate împreună cu alte elemente să demonstreze că persoana în cauză și-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat și nu în România. Același criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător și pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România;

c) dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuiește frecvent. Astfel, se vor avea în vedere șederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din același stat;

d) dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naționalitate/cetățenie o are;

e) dacă persoana are naționalitatea/cetățenia ambelor state sau a niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului "Procedura amiabilă" din convenția de evitare a dublei impuneri.