Articolul 8
Art. 8 din REGULAMENT nr. 31 din 29 decembrie 2011 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României
- Titlul I Raportări de date şi informaţii privind statistica monetară şi financiară, balanţa de plăţi şi datoria privată externă a României pe termen mediu şi lung
- Capitolul II Bilanţul monetar al instituţiilor financiare monetare
- Secţiunea 1 Domeniul de aplicare
Prevederile prezentului capitol definesc mecanismele de raportare potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 25/2009 al Băncii Centrale Europene din 19 decembrie 2008 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2008/32), cu modificările și completările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 15 din 20 ianuarie 2009, denumit în continuare Regulamentul BCE/2008/32, și se aplică instituțiilor de credit rezidente, societăților de administrare a investițiilor și societăților de investiții autoadministrate care administrează fonduri de piață monetară rezidente, precum și instituțiilor emitente de monedă electronică rezidente.
a fost modificat de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 3 din 17 septembrie 2013, .