Articolul 63
Art. 63 din REGULAMENT nr. 31 din 29 decembrie 2011 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României
- Titlul I Raportări de date şi informaţii privind statistica monetară şi financiară, balanţa de plăţi şi datoria privată externă a României pe termen mediu şi lung
- Capitolul VII Operaţiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu şi lung
- Secţiunea 1 Domeniul de aplicare
Constituie operațiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu și lung, dacă nu sunt operațiuni de natura datoriei publice externe, următoarele operațiuni:
a) credite și împrumuturi financiare cu termen mai mare de un an, primite de rezidenți de la nerezidenți, constând în finanțări rambursabile pe bază contractuală, cum ar fi creditul/împrumutul financiar standard, creditul sindicalizat, linia de finanțare, operațiunile de leasing financiar, creditul ipotecar și de consum și altele asimilate acestora;
b) credite legate de comerțul internațional, cu termen mai mare de un an, primite de rezidenți de la nerezidenți, respectiv credite contractate în cadrul operațiunilor de comerț internațional cu bunuri și servicii, inclusiv efectuarea plăților în rate, pe faze de execuție, la solicitarea furnizorilor de bunuri și servicii sau efectuarea plăților la un anumit termen de la livrarea bunului/prestarea serviciului, indiferent dacă s-au emis sau nu efecte de comerț, rescadențarea unor astfel de plăți, precum și finanțarea unor astfel de credite de către un terț;
c) tranzacționarea primară a titlurilor de credit cu scadența la emisiune mai mare de un an (obligațiuni și alte instrumente financiare cu venit fix) emise de rezidenți pe o piață de capital și achiziționate de nerezidenți.