Articolul 12
Art. 12 din REGULAMENTUL nr. 2 din 9 ianuarie 2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscului de Credit
- Capitolul II Regimul informației de risc de credit și al informației despre fraudele cu carduri
- Secţiunea 1 Transmiterea și înregistrarea informației de risc de credit și a informației despre fraudele cu carduri
Fraudele cu carduri se raportează de către persoana declarantă în momentul constatării acestora, astfel:
1. Raportarea fraudelor cu carduri se efectuează de către persoana declarantă care constată producerea unei fraude cu un card de debit sau de credit de către posesorul acestuia. Transmiterea informației se realizează prin utilizarea "Formularului de raportare a fraudelor cu carduri" (F3 B).
Conținutul acestui formular și modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 3 .
2. Ștergerea unei fraude cu card se efectuează de către persoana declarantă în situația în care constată că informația transmisă este eronată; transmiterea acestei informații se realizează prin utilizarea formularului "Sesizare de corecție" (F8).
Conținutul acestui formular și modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 8 .