Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 277 din 8 decembrie 2011 privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică şi financiară, gestionarea, implementarea şi auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Fondul european pentru refugiaţi, Fondul european de returnare şi Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe din cadrul Programului general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii"
În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel:
a) program anual și program multianual - documentele de planificare strategică și programare financiară, elaborate de România și aprobate de către Comisia Europeană pentru fiecare fond, care au drept scop orientarea și stimularea activității de atingere a obiectivelor stabilite în baza documentelor strategice sectoriale și a liniilor directoare aprobate de Comisia Europeană;
b) autoritate responsabilă - organismul abilitat să gestioneze asistența financiară acordată României prin intermediul Fondurilor, precum și a întregii comunicări cu Comisia Europeană;
c) autoritate delegată - organismul desemnat să îndeplinească atribuții ale autorității responsabile, așa cum sunt prevăzute în actele de bază ale Uniunii Europene de instituire a Fondurilor;
d) autoritate de certificare - organismul desemnat să certifice declarațiile de cheltuieli aferente programelor anuale înaintea transmiterii acestora către Comisie, în conformitate cu normele europene aplicabile și procedurile proprii;
e) autoritate de audit - organismul care efectuează auditarea utilizării asistenței financiare comunitare acordate României prin Programul general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii", denumit în continuare Programul general, în conformitate cu procedurile proprii și cu standardele internaționale de audit acceptate;
f) cofinanțare publică națională - orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile din sumele aprobate în bugetele prevăzute la privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, la privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cofinanțarea acordată de la bugetul de stat pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral sau parțial din bugetul de stat sau bugetele locale;
g) cofinanțare privată - orice contribuție a beneficiarului final la finanțarea cheltuielilor eligibile, alta decât cea prevăzută la lit. f), aferentă proiectelor finanțate prin intermediul Fondurilor;
h) contribuția națională - totalul sumelor cheltuite în cadrul implementării Fondurilor, fiind formată din cofinanțarea publică/privată și cheltuielile neeligibile;
i) contribuția financiară a Uniunii Europene - asistența financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondurilor;
j) debite față de bugetul Uniunii Europene - sumele datorate bugetului Uniunii Europene ca urmare a nerespectării prevederilor legale comunitare sau a altor documente încheiate ori convenite între Comisia Europeană și Guvernul României;
k) cheltuieli eligibile - cheltuielile aferente proiectelor finanțate prin intermediul Fondurilor, care respectă toate criteriile de eligibilitate stabilite de Comisia Europeană și care pot fi finanțate atât prin contribuția financiară a Uniunii Europene, cât și din cofinanțarea publică națională sau privată;
l) cheltuieli neeligibile - cheltuielile inerente realizării proiectelor finanțate prin intermediul Fondurilor, care nu pot fi finanțate din contribuția financiară a Uniunii Europene și nici din cofinanțarea publică națională sau privată;
m) proiect de monopol - proiect finanțat în cazul situațiilor de monopol de drept sau din rațiuni de securitate;
n) organism executiv - calitatea în care acționează autoritatea responsabilă în cazul în care decide să pună în aplicare proiectele în mod direct întrucât caracteristicile acestora nu permit o altă manieră de punere în aplicare, de exemplu în cazul proiectelor de monopol;
o) organism de atribuire - calitate în care acționează autoritatea responsabilă în cazurile în care pune în aplicare proiectele, în general pe baza unei cereri deschise, anuale, de propuneri, proiectele implementate în această situație fiind denumite în continuare scheme de grant;
p) cereri privind autorizarea transferului sumelor:
(i) documente în baza cărora autoritatea delegată solicită autorității responsabile autorizarea transferului sumelor din prefinanțări ale Uniunii Europene, în vederea efectuării plăților aferente componentelor de asistență tehnică; sau
(îi) documente în baza cărora autoritatea delegată solicită autorității responsabile autorizarea transferului de sume din prefinanțări ale Uniunii Europene, în vederea acordării tranșelor de finanțare către beneficiarii schemelor de grant în baza contractelor de finanțare nerambursabile; sau
(iii) documente în baza cărora beneficiarul final solicită autorității responsabile autorizarea transferului sumelor din prefinanțări ale Uniunii Europene, în vederea efectuării plăților aferente proiectelor de monopol;
q) beneficiar final - organismul, autoritatea, instituția sau organizația din sectorul public sau privat, responsabile pentru inițierea ori inițierea și implementarea proiectelor aprobate spre finanțare, prin intermediul Fondurilor;
r) ofițerul responsabil de program - persoana care coordonează autoritatea responsabilă, având întreaga responsabilitate a managementului Fondurilor în România;
s) acord de finanțare nerambursabilă - instrumentul juridic în baza căruia autoritatea responsabilă acordă subvenții beneficiarului final în vederea punerii în aplicare a proiectului de monopol, încheiat în conformitate cu procedurile elaborate de autoritatea responsabilă cu respectarea principiului separării corespunzătoare a funcțiilor;
t) contract de finanțare nerambursabilă - instrumentul juridic în baza căruia autoritatea delegată acordă subvenții beneficiarului final în vederea punerii în aplicare a schemei de grant, încheiat în conformitate cu prevederile privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.