Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 11 din 2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private

Articolul 65^2

Articolul 65^2

Art. 65^2 din NORMĂ nr. 11 din 2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private

  1. Capitolul X Dispoziții tranzitorii și finale

(1) Nerespectarea prevederilor prezentei norme de către Fondul de garantare constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune.

(2) Contravențiile săvârșite de către persoana fizică responsabilă sau Fondul de garantare se sancționează în funcție de gravitatea faptelor cu:

a) avertisment scris;

b) amendă contravențională între 1.000 lei și 100.000 lei.

(3) Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar la repararea prejudiciului cauzat.

(4) Constatarea contravențiilor se face de către personalul împuternicit în acest scop, prin decizie a președintelui Consiliului Comisiei.

(5) Amenzile contravenționale se fac venit la bugetul de stat conform prevederilor privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.

(la 03-01-2013, Art. 65^2 din normă a fost introdus de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 03.01.2013

    Completare

    NORMA nr. 19 din 18 decembrie 2012

    (la 03-01-2013, Art. 65^2 din normă a fost introdus de pct. 36 al art. I din NORMA nr. 19 din 18 decembrie 2012 aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 38 din 18 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 3 ianuarie 2013. )

    Vezi actul modificator