Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 265 din 25 noiembrie 2011 privind aplicarea normelor de evidenţă, păstrare, port, manipulare şi completare a consumurilor şi pierderilor de armament, muniţii, aparatură electronooptică şi mijloace specifice de ordine publică pe timpul îndeplinirii misiunilor şi operaţiilor în afara teritoriului statului român
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Personalul M.A.I. participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în cadrul unei formațiuni, unui contingent sau unei structuri constituite, precum și la misiuni individuale în afara teritoriului statului român.
(2) Personalul M.A.I. participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român este instruit premergător deplasării în teatrele de operații și începerii turului de serviciu, prin grija structurilor MAI care asigură efectivele pentru misiunea/operația în afara teritoriului statului român, precum și după sosirea acestuia în teatrele de operații, înainte de începerea executării propriu-zise a misiunilor, prin grija comenzii misiunii/echipei de management al operațiunii, cu privire la legislația specifică privind cunoașterea modului de purtare, păstrare, funcționare și mânuire a armamentului, precum și cu privire la condițiile legale în care se poate face uz de armă, pe aria de desfășurare a misiunii/operației în afara teritoriului statului român.