Începe proba gratuită

LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistenţei sociale

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistenţei sociale

  1. Capitolul II Sistemul de beneficii de asistență socială
  2. Secţiunea a 4-a Noțiuni specifice sistemului de beneficii de asistență socială

(1) Prin locuința de domiciliu sau reședință se înțelege construcția aflată în proprietate personală ori închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosință în condițiile legii, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, formată din una sau mai multe camere, care acoperă condițiile minimale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă ale persoanei singure sau familiei, conform anexei nr. 1 la , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Se asimilează locuinței de domiciliu sau reședinței și locuința de necesitate, precum și locuința socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prin locuință cu condiții improprii se înțelege locuința improvizată sau construcția cu destinație de locuință care nu îndeplinește cerințele minimale prevăzute la lit. A din anexa nr. 1 la , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prin persoană fără locuință se înțelege persoana care nu are stabilit un domiciliu sau o reședință, potrivit dispozițiilor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, nu deține o locuință principală sau, după caz, o locuință secundară.