Articolul 2
Art. 2 din REGULAMENT nr. 16 din 14 octombrie 2011 privind procedura de administrare a riscului de decontare şi facilităţile acordate de Banca Naţională a României în scopul fluidizării decontării în sistemul ReGIS
- Capitolul I Dispoziţii generale
În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) administrator de sistem/schemă de plăți cu carduri - persoana juridică ce stabilește regulile sistemului/schemei de plăți cu carduri și răspunde de operarea acestuia/acesteia;
b) facilități acordate de Banca Națională a României instituțiilor de credit participante la sistemul ReGIS în scopul fluidizării decontării în acest sistem - facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei și facilitatea de creditare pentru asigurarea decontării pozițiilor nete;
c) facilitate de lichiditate pe parcursul zilei - facilitatea oferită de Banca Națională a României instituțiilor de credit eligibile conform art. 11, prin care acestea pot obține lichiditate prin intermediul unor operațiuni repo cu decontare în aceeași zi realizate cu Banca Națională a României, având ca suport active eligibile pentru garantare;
d) facilitate de creditare pentru asigurarea decontării pozițiilor nete - facilitatea oferită de Banca Națională a României instituțiilor de credit participante la sistemul ReGIS, prin care acestea pot obține credite de la Banca Națională a României în scopul decontării pozițiilor nete calculate în cadrul schemelor de plăți cu carduri;
e) facilitate de creditare - credit lombard - facilitatea definită în reglementările Băncii Naționale a României privind operațiunile de piață monetară;
f) participant compensator - o instituție de credit a cărei poziție netă rezultată în urma compensării realizate în cadrul unui sistem cu decontare pe bază netă și/sau unei scheme de plăți cu carduri se decontează prin contul de decontare al respectivei instituții din sistemul ReGIS;
g) ReGIS - sistem cu decontare pe bază brută în timp real, administrat de Banca Națională a României;
h) SaFIR - sistem de depozitare și decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, administrat de Banca Națională a României;
i) schemă de plăți cu carduri - un ansamblu de activități, proceduri, aranjamente, reguli și infrastructura aferentă, care permit utilizatorului/deținătorului unui card să depună, să retragă sau să transfere fonduri prin intermediul altor entități decât emitentul cardului;
j) sistem - un sistem de plăți sau un sistem de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare;
k) sistem cu decontare pe bază netă - un sistem în cadrul căruia se calculează pozițiile nete ale participanților compensatori, poziții care se transmit Băncii Naționale a României, în calitate de agent de decontare, în vederea înregistrării acestora în conturile de decontare din sistemul ReGIS ale participanților compensatori.