Articolul 19
Art. 19 din REGULAMENT nr. 24 din 28 octombrie 2011 privind creditele destinate persoanelor fizice
- Capitolul IV Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) Până la îndeplinirea condiției prevăzute la art. 5 alin. (1), în cazul împrumutătorilor care la data intrării în vigoare a prezentului regulament desfășoară activitatea de creditare a persoanelor fizice în baza normelor interne de creditare nevalidate de Banca Națională a României, nivelul maxim al gradului de îndatorare este limitat la 35%.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), nivelul maxim al gradului de îndatorare aferent creditului de consum denominat în valută sau indexat la cursul unei valute, alta decât cea în care debitorul obține veniturile eligibile, nu va putea depăși 10%.