Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 963 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 210 obiective de investiţii, grădiniţe cu program normal cu două săli de grupă, cuprinse în Proiectul "Reforma educaţiei timpurii în România", componentele 1.a, 1.b şi 1.c
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în anexa nr. 1 se face din împrumutul acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Guvernului României, potrivit pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la București și la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanțarea Proiectului "Reforma educației timpurii în România", cu completările ulterioare, asigurat conform prevederilor privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.