Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 967 din 29 septembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Europene
- Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Europene
- Secţiunea a 3-a Conducerea şi administrarea Ministerului Afacerilor Europene
(1) Conducerea Ministerului Afacerilor Europene se asigură de către ministrul afacerilor europene.
(2) Ministrul afacerilor europene reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și instituții publice, organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine. Prin ordin al ministrului afacerilor europene unele atribuții pot fi delegate secretarilor de stat, secretarului general, persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate și altor persoane din aparatul propriu al ministerului.
(3) Ministrul afacerilor europene este ordonator principal de credite și îndeplinește, în domeniul de activitate al ministerului, atribuțiile generale prevăzute la privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare. Ministrul afacerilor europene poate delega această calitate secretarilor de stat, secretarului general sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului afacerilor europene se vor preciza limitele și condițiile delegării.