Începe proba gratuită

ORDIN nr. 5.514 din 4 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare

Articolul 41

Articolul 41

Art. 41 din ORDIN nr. 5.514 din 4 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare

  1. Anexa
  2. Capitolul IV Norme de etică şi deontologie profesională

Constituie conflict de interese situațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și următoarele situații referitoare la evaluarea și clasificarea unităților sau instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare ori la evaluarea și finanțarea proiectelor în cadrul programelor coordonate de către CCCDI:

a) situația în care o persoană evaluează în mod direct sau ia decizii nominale de selecție directă ori de excludere a evaluatorilor unui proiect, ai unei unități sau ai unei instituții, față de care persoana în cauză are un interes financiar direct legat de finanțarea ori nefinanțarea proiectului, unității sau instituției, inclusiv atunci când persoana în cauză este ori a fost salariat al unității sau instituției ori face parte din lista de personal a proiectului, unității sau instituției ori a unor proiecte concurente înscrise în cadrul aceleiași competiții și linii de finanțare și când persoana în cauză se află în una din următoarele relații cu cel puțin una din persoanele salariate ale unității sau instituției ori din lista de personal a proiectului evaluat:

(i) sunt soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv;

(îi) sunt angajate în aceeași unitate sau instituție;

(iii) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicații sau proiecte de cercetare-dezvoltare realizate în comun;

b) situația în care o persoană supraveghează direct sau controlează direct selecția experților evaluatori, alocarea proiectelor, unităților ori instituțiilor către evaluatori, procesul de evaluare a proiectelor, unităților sau instituțiilor și procesul de negociere a contractelor de finanțare, pentru proiectele la care persoana în cauză se află pe lista de personal a proiectului ori a unor proiecte concurente depuse spre finanțare în cadrul aceleiași competiții și linii de finanțare sau pentru unități și instituții în cadrul cărora este salariată respectiva persoană.