Articolul 12
Art. 12 din REGULAMENT nr. 11 din 6 septembrie 2011 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare
- Capitolul III Diminuarea expunerilor pe baza garanţiilor
(1) În scopul determinării valorii cu care se diminuează efectiv sumele reprezentând expuneri din credite/plasamente, sumele înregistrate în contabilitate, aferente garanțiilor eligibile, se ajustează prin aplicarea de coeficienți stabiliți de împrumutător, rezultatul urmând a fi limitat la nivelul sumelor garantate.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 13 și 14, valoarea coeficienților poate fi cuprinsă, în cazul garanțiilor din cadrul tabelului din anexa nr. 2, între zero și valoarea maximă prevăzută în tabel, iar în cazul celorlalte garanții eligibile, între 0 și 1.
(3) Valoarea efectivă a coeficienților se stabilește, pentru fiecare categorie/caz, prin norme interne, pe baza unei documentații de fundamentare, aflată la dispoziția împrumutătorului.