Articolul IX
Art. IX din ORDONANŢĂ nr. 30 din 31 august 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
(1) Prevederile art. VIII intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.
(2) Prevederile art. VIII pct. 6 se aplică plăților efectuate după data intrării în vigoare a art. VIII .
(3) Prevederile art. VIII pct. 8 se aplică și cererilor de acordare a eșalonării la plată în curs de soluționare la data intrării în vigoare a art. VIII , inclusiv în situația în care a fost emis acordul de principiu. În cazul în care organul fiscal a emis acordul de principiu, în termen de maximum 5 zile de la data intrării în vigoare a art. VIII , emite, din oficiu, un nou acord de principiu.
(4) Prevederile art. VIII pct. 16 se aplică și eșalonărilor la plată existente în curs la data intrării în vigoare a art. VIII , precum și unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale eșalonate. În acest caz, organul fiscal, în termen de cel mult 15 zile de la data primului termen din graficul de eșalonare, reface graficul de eșalonare pe care îl comunică contribuabilului. Până la data refacerii graficului de eșalonare, ratele datorate sunt cele din graficul de eșalonare existent.