Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 569 din 18 august 2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale "Insurance Consulting amp; Solutions Broker de Asigurare" - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii
În termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii, Societatea Comercială "Insurance Consulting amp; Solutions Broker de Asigurare" - S.R.L., prin reprezentantul său legal, va duce la îndeplinire următoarele măsuri:
a) va achita societăților de asigurare toate sumele reprezentând prime de asigurare, despăgubiri aferente dosarelor de daună, precum și alte sume rezultate din contractele încheiate, inclusiv cele încasate de la Societatea Comercială "KD LIFE Asigurări" - S.A., pentru care nu a fost prestat niciun serviciu până la data finalizării controlului;
b) va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente din care să rezulte dovada încetării contractelor de intermediere încheiate cu societățile de asigurare și/sau reasigurare, a contractelor de mandat încheiate cu asistenții în brokeraj persoane fizice și dovada că societatea nu deține documente cu regim special nepredate asigurătorilor;
c) va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor balanțele de verificare aferente perioadelor iulie-noiembrie 2010 și ianuarie-mai 2011, din care să rezulte corecțiile necesare privind înregistrarea în evidențele societății a primelor de asigurare intermediate (încasări și plăți) prin intermediul contului 401 "Decontări cu asigurătorii și reasigurătorii privind primele intermediate", care să respecte în totalitate prevederile din Reglementările contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare;
d) va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documentul din care să rezulte achitarea amenzii stabilite la art. 1 din Decizia nr. 178 din 7 martie 2011.