Începe proba gratuită

ORDIN nr. 2.325 din 22 august 2011 pentru aprobarea Convenţiei de colaborare dintre Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi instituţia de credit parteneră

Articolul IX

Notificarea de nerespectare a obligațiilor asumate de Bancă

Articolul IX

Notificarea de nerespectare a obligațiilor asumate de Bancă

Art. IX din ORDIN nr. 2.325 din 22 august 2011 pentru aprobarea Convenţiei de colaborare dintre Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi instituţia de credit parteneră

  1. Anexa

(1) AIPPIMM va emite o notificare în situația în care Banca nu își execută obligațiile prevăzute în prezenta convenție. Notificarea se va aduce la cunoștința Băncii în scris, în termen de 10 (zece) zile de la data constatării neîndeplinirii obligației.

(2) În situația în care cazul de culpă semnalat prin notificare nu este remediat în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data primirii notificării, AIPPIMM poate lua măsura de suspendare a dreptului Băncii de acordare în cadrul programului a liniilor de credit (cu excepția celor deja aprobate de Bancă), în conformitate cu art. VI secțiunea 6.05, sau de reziliere a prezentei convenții fără alte formalități.

(3) Oricare dintre situațiile arătate mai sus nu împiedică îndeplinirea de către Bancă a obligației sale de a pune la dispoziția beneficiarilor care respectă clauzele contractuale creditul corespunzător contractelor de credit bancar încheiate până la data suspendării sau încetării prezentei convenții.