Începe proba gratuită

NORMA nr. 8 din 20 iulie 2011 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din NORMA nr. 8 din 20 iulie 2011 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative

  1. Capitolul III Autorizarea/Avizarea agenţilor de marketing persoane juridice şi avizarea agenţilor de marketing persoane fizice
  2. Secţiunea a 4-a Acordarea sau respingerea autorizaţiei/avizului pentru desfăşurarea activităţii de marketing al prospectului schemei de pensii facultative

(1) Orice solicitare a Comisiei privind informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 16, un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii.

(2) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și în cazul lipsei unor documente, se solicită înlocuirea ori completarea acestora, după caz.

(3) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile referitoare la autorizare sau avizare atrage respingerea cererii depuse de solicitant.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.