Articolul 14
Art. 14 din NORMA nr. 8 din 20 iulie 2011 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative
- Capitolul III Autorizarea/Avizarea agenţilor de marketing persoane juridice şi avizarea agenţilor de marketing persoane fizice
- Secţiunea a 3-a Condiţii de avizare a agenţilor de marketing persoane fizice
(1) Agentul de marketing persoană fizică este obligat să notifice administratorul sau agentul de marketing persoană juridică, după caz, asupra oricăror modificări ale documentelor depuse inițial pentru avizarea ca agent de marketing, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data modificării/modificărilor survenite și să transmită acestora copii ale documentelor modificate.
(2) Administratorul, după caz, agentul de marketing persoană juridică notifică Comisiei în legătură cu modificările documentelor depuse pentru avizarea ca agent de marketing persoană fizică, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care acesta a primit notificarea de la agentul de marketing persoană fizică.
(3) Pentru orice modificare a informațiilor cuprinse în tabelul nominal cu privire la agenții de marketing persoane fizice, administratorul sau agentul de marketing persoană juridică notifică Comisiei, în termenul prevăzut la alin. (2), prin transmiterea tabelului nominal al modificărilor, în format electronic, sub semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal sau a persoanei responsabile.
(4) Tabelul nominal al modificărilor prevăzut la alin. (3) conține, în mod obligatoriu, informațiile prevăzute la art. 12 și care au suportat modificări, precum și codul agentului de marketing din Registrul agenților de marketing și numărul și data avizului Comisiei.