Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 10 din 3 august 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 şi unele măsuri financiare

Articolul 52

Articolul 52

Art. 52 din ORDONANŢĂ nr. 10 din 3 august 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 şi unele măsuri financiare

  1. Capitolul I Dispoziţii generale

(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pe anul 2011, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor se majorează cu suma de 18.368 mii lei, din care suma de 7.368 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile și contribuțiile aferente acestora din învățământul special și din centrele județene de resurse și asistență educațională și suma de 11.000 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor cu acordarea de produse lactate și de panificație și miere de albine. Suma de 18.368 mii lei se repartizează pe județe, potrivit anexei nr. 3.

(2) Economiile înregistrate la cheltuielile cu acordarea de produse lactate și de panificație și miere de albine se utilizează pentru finanțarea celorlalte cheltuieli descentralizate la nivelul județelor.

(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pe anul 2011, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 286/2010 , se diminuează cu suma de 18.368 mii lei la poziția nr. 43 - "Sume rezervate care se repartizează pe județe și municipiul București prin hotărâri ale Guvernului, în baza solicitărilor și fundamentărilor prezentate de autoritățile administrației publice locale".