Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 148 din 5 iulie 2011 privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică potrivit prevederilor prezentului articol.
(2) Prevederile art. 1 alin. (1) și (2) se aplică începând cu data de 1 noiembrie 2011.
(3) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta hotărârea de modificare a pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare, în vederea stabilirii noilor circumscripții teritoriale ale judecătoriilor care preiau cauzele de competența teritorială a instanțelor desființate, hotărâre care se va aplica începând cu 1 noiembrie 2011.
(4) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (3) , Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii vor aduce la îndeplinire prevederile art. 1 alin. (3) , ținând seama și de hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3) .
(5) Până la data de 1 noiembrie 2011 se va desfășura procedura prevăzută la art. 2 . Transferul posturilor și al personalului operează începând cu data de 1 noiembrie 2011.
(6) Cauzele aflate pe rolul instanțelor/parchetelor prevăzute în anexă la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cele înregistrate după această dată se transmit pe cale administrativă, începând cu data de 1 octombrie 2011, instanțelor/parchetelor care preiau competența teritorială a instanței și, respectiv, parchetului desființat. În cauzele înregistrate după data de 1 octombrie 2011, stabilirea termenelor și efectuarea actelor de procedură urmează a fi realizate de instanțele/parchetele care preiau competența teritorială a instanței și, respectiv, parchetului desființat.