Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 8 din 6 iulie 2011 privind instituţiile emitente de monedă electronică

Articolul 20

Articolul 20

Art. 20 din REGULAMENT nr. 8 din 6 iulie 2011 privind instituţiile emitente de monedă electronică

  1. Capitolul II Autorizarea funcţionării instituţiilor emitente de monedă electronică
  2. Secţiunea a 2-a Documentaţia ce trebuie prezentată Băncii Naţionale a României în vederea autorizării funcţionării instituţiilor emitente de monedă electronică

(1) Pentru fiecare dintre persoanele fizice responsabile pentru conducerea și administrarea activității de emitere de monedă electronică și, după caz, de prestare de servicii de plată va fi transmisă hotărârea organului competent cu privire la desemnarea acestor persoane, precum și următoarea documentație:

a) copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;

b) certificatul de cazier judiciar sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara în care are stabilit/stabilită domiciliul/reședința;

c) curriculum vitae, care va cuprinde cel puțin informații legate de studiile absolvite, cu menționarea instituției de învățământ, a naturii cursurilor și a anului absolvirii, și o prezentare detaliată a activității desfășurate, cu indicarea denumirii, adresei și a profilului activității entității în cadrul căreia a activat, a naturii și duratei activităților desfășurate, a responsabilităților exercitate și, după caz, a autorității însărcinate cu supravegherea fiecăreia dintre entitățile în cadrul cărora persoana respectivă a desfășurat activitate;

d) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, completat și semnat de aceste persoane.

(2) Pentru fiecare dintre persoanele juridice responsabile pentru conducerea și administrarea activității de emitere de monedă electronică și, după caz, de prestare de servicii de plată va fi transmisă hotărârea organului competent cu privire la desemnarea acestor persoane, precum și următoarea documentație:

a) certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerțului sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din țara de origine, care să ateste cel puțin denumirea, sediul social, data înmatriculării, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică și obiectul de activitate al acesteia;

b) certificatul de cazier judiciar sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara de origine;

c) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, completat și semnat de reprezentantul legal al acestei persoane;

d) documentația prevăzută la alin. (1) pentru reprezentantul persoanei juridice desemnat pentru a asigura conducerea și administrarea instituției emitente de monedă electronică.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.