Începe proba gratuită

ORDIN nr. 165 din 1 iulie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu

Articolul I

Articolul I

Art. I din ORDIN nr. 165 din 1 iulie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu

Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, , cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Pentru anul 2011, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o singură dată pe an, înscriși în evidența Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cod unic de identificare, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor, la data de:

1. 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine;

b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;

c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei;

2. 31 ianuarie 2009, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;

b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;

c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei;

3. 31 ianuarie 2010, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;

b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;

c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei;

4. 14 iulie 2011, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2010-14 iulie 2011, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 14 iulie 2011;

b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 14 iulie 2011;

c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Pot beneficia de prima pe exploatație prevăzută la art. 2 și persoanele fizice care și-au schimbat forma juridică conform prevederilor privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, și care figurează înregistrate în Registrul național al exploatațiilor la datele de referință cu exploatații de minimum 3 capete de bovine, cu vârsta acestora de minimum 6 luni."

3. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Pentru a beneficia de prima prevăzută la art. 2, solicitanții trebuie să depună cererea de solicitare a primei pe exploatație, vizată de asociațiile crescătorilor de animale legal constituite, care sprijină interesele crescătorilor de bovine, taurine și/sau bubaline, aferentă fiecărei exploatații deținute, la centrul local/județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe raza căruia se află înregistrată exploatația, în perioada 15 iulie-31 august 2011, cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de următoarele documente:

a) copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare;

b) copie de pe documentele care atestă proveniența animalelor pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009/1 februarie 2009-31 ianuarie 2010/ 1 februarie 2010-14 iulie 2011;

c) declarație pe propria răspundere că animalele pentru care se solicită prima nu au fost eligibile la plată pentru primă în anul 2008 și/sau 2009 și/sau 2010 pentru situațiile prevăzute în art. 2 pct. 2, 3 și 4, cu excepția transferului integral al exploatației și al animalelor, așa cum este prevăzut în art. 105 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005 , (CE) nr. 247/2006 , (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 ;

d) copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare conform prevederilor , cu modificările ulterioare, dacă este cazul."

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Persoanele desemnate pentru primirea solicitărilor din cadrul centrelor locale/județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București înregistrează cererile în Registrul de înregistrare a cererilor/Registrul electronic de înregistrare a cererilor de solicitare a primei pe exploatația de bovine.

(2) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite."

5. La articolul 6 alineatul (1), literele b) și c) vor avea următorul cuprins:

"b) existența înregistrării, la datele de referință prevăzute la art. 2, a animalelor menționate în lista cererii de solicitare a primei pe exploatație pentru anul 2011;

c) existența înregistrării exploatațiilor la data-limită de depunere a cererilor de solicitare a primei pe exploatație pentru anul 2011."

6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură întocmește și transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la data de 31 octombrie 2011, situația centralizatoare cu efectivele eligibile la plata primelor pentru anul 2011, în vederea stabilirii nivelului primei pe exploatație în funcție de efectivele de bovine eligibile la plată."

7. Anexa nr. 1 "Cerere de solicitare a primei pe exploatația de bovine pentru anul 2010" se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.