Articolul III
Art. III din LEGE nr. 80 din 6 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European
privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, IOAN OLTEAN
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 6 iunie 2011.
Nr. 80.