Începe proba gratuită

LEGE nr. 127 din 20 iunie 2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică

Articolul 41

Articolul 41

Art. 41 din LEGE nr. 127 din 20 iunie 2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică

  1. Capitolul II Autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică
  2. Secţiunea a 3-a Cerinţe operaţionale

(1) Auditorul statutar sau firma de audit al/a unei instituții emitente de monedă electronică trebuie să informeze Banca Națională a României de îndată ce, în exercitarea atribuțiilor sale la instituția emitentă de monedă electronică ori în situația în care exercită sarcini specifice într-o entitate care are legături strânse decurgând dintr-o relație de control cu instituția emitentă de monedă electronică, a luat cunoștință despre orice fapt sau decizie în legătură cu instituția emitentă de monedă electronică, fapt sau decizie care:

a) reprezintă o încălcare semnificativă a legii și/sau a reglementărilor ori a altor acte emise în aplicarea acestora, prin care sunt stabilite condițiile de autorizare sau cerințe privind desfășurarea activității de emitere de monedă electronică sau de prestare a serviciilor de plată;

b) este de natură să afecteze capacitatea instituției emitente de monedă electronică de a funcționa în continuare;

c) poate conduce la un refuz din partea auditorului statutar sau firmei de audit de a-și exprima opinia asupra situațiilor financiare sau la exprimarea de către aceștia a unei opinii cu rezerve.

(2) La solicitarea Băncii Naționale a României, auditorul statutar sau firma de audit al/a instituției emitente de monedă electronică are obligația să furnizeze orice detalii, clarificări, explicații privind activitatea de audit desfășurată.

(3) Îndeplinirea cu bună-credință de către auditorul statutar sau firma de audit al/a instituției emitente de monedă electronică a obligației de a informa Banca Națională a României potrivit prevederilor alin. (1) și (2) nu constituie încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia/acesteia potrivit legii sau clauzelor contractuale, și nu poate atrage răspunderea de orice natură a acestuia/acesteia.

(4) Banca Națională a României are acces la orice documente întocmite de auditorul statutar sau firma de audit al/a instituției emitente de monedă electronică pe parcursul acțiunii de audit.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.