Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 105 din 15 iunie 2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană"
- Capitolul II Managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană"
(1) Ministerul Finanțelor Publice asigură coordonarea managementului financiar al fondurilor externe nerambursabile aferente programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană", în cazul programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (2).
(2) Ministerul Finanțelor Publice asigură gestionarea fondurilor externe nerambursabile din FEDR, în cazul programului menționat la art. 4 alin. (1) lit. a), și din IPA, în cazul programului prevăzut la art. 4 alin. (2), prin conturi deschise la Banca Națională a României și/sau la Trezoreria Statului.
(3) Autoritatea de certificare și plată din cadrul Ministerului Finanțelor Publice transferă fondurile externe nerambursabile prevăzute la alin. (2) în contul Unității de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea efectuării plății către liderii de proiect, în conturi de disponibil deschise de către aceștia la instituții financiar-bancare sau trezorerii. Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face în euro.
Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al , , prin înlocuirea unei sintagme.
(4) Liderii de proiect au obligația transferării către partenerii de proiect a sumelor aferente fondurilor externe nerambursabile, proporțional cu participarea acestora în proiect, conform prevederilor contractului de finanțare.