Începe proba gratuită

LEGE nr. 107 din 15 iunie 2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 107 din 15 iunie 2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere

  1. Capitolul I Dispoziții generale

(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) material forestier de reproducere - material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile și hibrizii artificiali, importanți pentru scopuri forestiere. Speciile și hibrizii artificiali, importanți pentru scopuri forestiere în România sunt prevăzute în anexa nr. 1 ;

b) material de bază - sursa din care se obțin materiale forestiere de reproducere;

c) arboret autohton sau sursă autohtonă de semințe - arboretul regenerat pe cale naturală, în condițiile în care, pe aceeași suprafață, în mod succesiv, arboretele care l-au precedat au fost, de asemenea, regenerate pe cale naturală; el poate fi regenerat și artificial, dar cu material obținut din sursa de semințe sau arboretul care a existat anterior pe suprafața respectivă ori din sursa de semințe sau arboretele autohtone limitrofe;

d) arboret indigen sau sursă indigenă de semințe - arboretul autohton sau sursa autohtonă de semințe, ori arboretul sau sursa de semințe obținute pe cale artificială din semințe a cărui/cărei origine este situată în aceeași regiune de proveniență;

e) origine - locul de unde provine materialul forestier de reproducere din care s-a constituit un arboret. Originea se identifică prin nominalizarea unităților teritoriale de amenajament, și anume: ocolul silvic, unitatea de producție și unitatea amenajistică. Originea unui arboret sau unei surse de semințe poate fi cunoscută sau necunoscută;

f) proveniență - locul în care se găsește un arboret;

g) regiune de proveniență - suprafața sau gruparea de suprafețe cu condiții ecologice relativ uniforme și în care arboretele au caracteristici fenotipice sau genetice similare. Criteriile de delimitare a regiunilor de proveniență sunt prevăzute în anexa nr. 2 ;

h) sursă identificată - material forestier de reproducere provenit dintr-o sursă de semințe sau din arboretul dintr-o singură regiune de proveniență și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa nr. 3 ;

i) selecționat - material forestier de reproducere provenit dintr-un arboret dintr-o singură regiune de proveniență care a fost selectat fenotipic la nivel de populație și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa nr. 4 ;

j) calificat - material forestier de reproducere provenit din plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri de clone ale căror componente au fost selectate fenotipic la nivel individual și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa nr. 5 , fără a fi obligatorie inițierea sau finalizarea testării;

k) testat - material forestier de reproducere provenit din arborete, plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri de clone și unde superioritatea acestuia a fost demonstrată prin teste sau culturi comparative ori prin estimarea superiorității materialului forestier de reproducere calculată din evaluarea genetică a componentelor materialului de bază și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa nr. 6 ;

l) producerea materialului forestier de reproducere - totalitatea etapelor care se desfășoară pentru recoltarea semințelor, a fructelor, a conurilor, a părților de plante, pentru extragerea din fructe/conuri a semințelor, precum și pentru folosirea semințelor sau părților de plante în scopul obținerii puieților forestieri;

m) comercializarea materialului forestier de reproducere - prezentarea spre vânzare, oferirea spre vânzare, inclusiv comerțul între state membre ale Uniunii Europene, vânzarea sau livrarea către un terț, inclusiv livrarea în cadrul unui contract de prestări servicii, precum și orice cedare, sau transfer, în scopul unei exploatări comerciale a materialelor forestiere de reproducere, fie că este sau nu este remunerată, ori furnizarea de material de reproducere în sistem lohn;

n) importul materialului forestier de reproducere - comercializare dintr-o țară terță în Uniunea Europeană;

o) catalogul național al materialelor de bază - evidența, la nivel național, a tuturor unităților-sursă, pe categorii, specii și regiuni de proveniență;

p) listă națională a materialului de bază - rezumatul Catalogului național al materialelor de bază;

q) material de bază aprobat - materialul de bază inclus în Catalogul național al materialelor de bază;

r) unitate-sursă - sursă de semințe, arboret, părinți de familii, clonă, plantaj sau cultură de plante-mamă, înregistrată în Catalogul național al materialelor de bază cu număr/cod unic de înregistrare;

s) lot de material forestier de reproducere, denumit în continuare lot - totalitatea materialului forestier de reproducere obținut dintr-o singură unitate-sursă, într-un singur an de producție;

t) lot divizat - cantitatea de material forestier de reproducere, parte dintr-un lot, care se comercializează, la un moment dat, către un beneficiar;

u) autoritate - autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, responsabilă la nivel național cu aplicarea prevederilor prezentei legi;

v) testare - evidențierea calității materialului forestier de reproducere prin culturi/teste comparative sau prin estimări rezultate din evaluarea genetică a materialului de bază;

w) certificare - confirmarea de către împuternicitul/ reprezentantul autorității a originii/provenienței și calității materialului forestier de reproducere, produs pentru comercializare în scopuri forestiere, în conformitate cu categoriile prevăzute în anexa nr. 7 , sistemul național sau cu sistemul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare;

x) scop forestier - orice activitate care are ca rezultat înființarea sau regenerarea unei păduri, așa cum este ea definită în legislația națională în vigoare;

y) furnizor - orice persoană fizică sau juridică ce lucrează în domeniul comercializării sau al importului de material forestier de reproducere;

z) resurse genetice forestiere - arborete naturale sau chiar artificiale din specii autohtone sau introduse (exotice) conservate în situ și ex situ.

(2) Materialul forestier de reproducere prevăzut la alin. (1) lit. a) este format din:

a) semințe în stare brută - semințe, conuri și fructe, din care, după prelucrare, se obțin semințe, destinate producerii de puieți forestieri;

b) părți de plante - butași, muguri, marcote, altoi, frunze, rădăcini, lăstari, folosiți pentru producerea de puieți forestieri și explante sau embrioni folosiți în micropropagare pentru producerea de puieți forestieri;

c) puieți forestieri - plante obținute din semințe, părți de plante sau din regenerări naturale.

(3) Materialul de bază prevăzut la alin. (1) lit. b) este constituit din:

a) sursă de semințe - arborii de pe o anumită suprafață din care se recoltează semințe;

b) arboret - porțiune de pădure omogenă atât din punctul de vedere al populației de arbori, cât și al condițiilor staționale;

c) părinți de familii - arbori din care se obțin descendenți prin polenizare deschisă sau controlată, cu care, ulterior, se înființează plantaje. Polenizarea deschisă - half-sib, unde numai componenta maternă este identificată, și polenizarea controlată - full-sib, unde ambele componente parentale sunt identificate. Totalitatea descendenților cu cel puțin un părinte comun constituie o familie;

d) clonă - totalitatea descendenților - rameți - obținuți dintr-un singur arbore - ortet - prin înmulțire vegetativă, respectiv prin butășire, altoire, micropropagare, lăstărire și altele asemenea;

e) plantaj - o cultură forestieră, denumită și livadă seminceră, constituită din arbori proveniți din mai multe clone sau familii, identificate, în proporții definite, izolată față de surse de polen străin și care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de semințe, ușor de recoltat;

f) culturi de plante-mamă sau amestec de clone - culturi speciale, constituite din arbori provenind din una sau mai multe clone identificate, în amestec cu proporții definite, din care se obțin părți de plante pentru înmulțire vegetativă.

(4) Originea definită la alin. (1) lit. e) poate fi:

a) locul unde se găsește arboretul sau sursa de semințe, pentru un arboret autohton sau o sursă autohtonă de semințe;

b) locul din care au fost recoltate semințe sau puieți din regenerare naturală din care s-a creat arboretul, pentru un arboret neautohton sau o sursă neautohtonă de semințe.