Articolul 7
Art. 7 din LEGE nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
- Capitolul II Planificarea, trimiterea și retragerea în/din misiuni și operații ale forțelor armate
(1) Trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) , în condițiile prevăzute la art. 2 alin. (3) și art. 3 alin. (1) , se aprobă, la propunerea primului-ministru, de către Președintele României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Președintele României informează Parlamentul în termen de 5 zile cu privire la decizia luată, iar dacă Parlamentul este în vacanță, la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz.
(2) În situația în care trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu se face în baza unui tratat internațional la care România este parte, precum și în situația în care trimiterea se face la solicitarea unui stat în vederea desfășurării unei misiuni sau operații neprevăzute la art. 2 alin. (1) , Președintele României solicită aprobarea Parlamentului.
(3) Pentru situații neprevăzute, la solicitarea organizațiilor internaționale cu vocație în domeniul securității sau a unor parteneri strategici, ministrul apărării naționale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului național observatori/monitori, consilieri și instructori militari, personal de stat major și de specialitate, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, fără a se depăși limitele numerice ale pachetului de forțe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Notă
Decizie de interpretare: , :
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor și privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele:
Diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 nu se acordă personalului militar trimis, potrivit , în misiuni individuale în afara teritoriului național, desfășurate în perioada 20 iunie 2011-27 ianuarie 2020, data intrării în vigoare a și data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, care sunt distincte de misiunile/operațiile de pace prevăzute de .
(4) În situațiile prevăzute la alin. (3) , ministrul apărării naționale informează Consiliul Suprem de Apărare a Țării în termen de 5 zile.
(5) În situația schimbării fundamentale a împrejurărilor în care forțele armate au fost trimise în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) , acestea pot fi retrase în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) . În vederea fundamentării propunerii de retragere, Consiliul Suprem de Apărare a Țării dispune măsurile necesare pentru consultarea aliaților, partenerilor sau organizațiilor internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile.
(6) Guvernul informează Parlamentul despre situația participării forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, semestrial sau ori de câte ori este nevoie.