Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 3 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţială
(1) Instituțiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (2) au obligația să întocmească situațiile financiare FINREP la nivel individual, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin prezentul ordin.
(2) Situațiile financiare FINREP la nivel individual se transmit Băncii Naționale a României prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Națională a României, în conformitate cu prevederile privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Națională a României, cu modificările ulterioare, și se depun în formă letrică la Direcția supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României, la termenele stabilite prin normele metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, aprobate prin prezentul ordin.
(3) Situațiile financiare FINREP la nivel individual întocmite pentru sfârșitul exercițiului financiar vor fi auditate de persoane responsabile cu auditarea statutară, potrivit legii.